Vizita de studiu la Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Cehia

În perioada 16-20 mai 2022, o delegație formată din 6 membri din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, sub coordonarea directorului școlii, a participat la o vizită de studiu la Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Straz pod Ralskem – Cehia, în baza protocolului încheiat în anul 2018 între cele două instituții.
Vizita de studiu a vizat realizarea unui schimb de experiență și de bune practici, în cadrul acesteia fiind abordate aspecte privitoare la selecția, formarea inițială și pregătirea continua a personalului de penitenciare din cel două sisteme penitenciare.


Delegația română a avut ocazia să viziteze academia cehă, remarcând în mod deosebit amfiteatrul modern care găzduiește atât cursuri, cât și conferințe, dar și simulatorul de specialitate și poligonul de tragere cu armamentul din dotarea penitenciarelor.
Din program au făcut parte și vizitarea Penitenciarului Libereč, care custodiază persoane arestate preventiv și deținuți condamnați la pedeapsa cu închisoarea și Penitenciarul Jiřice, care reprezintă centrul de organizare a transferurilor deținuților din toate penitenciarele din Cehia, și în cadrul căruia funcționează și o secție experimentală, cu regim deschis, în care sunt custodiați deținuți aflați în etapa finală a executării sentinței.
Un moment important din cadrul vizitei l-a constituit vizitarea Muzeului penitenciarelor din cadrul Centrului de arest preventiv din Pankrác – Praga, care a oferit membrilor delegației române oportunitatea de cunoaște istoria sistemului penitenciar ceh și îndeosebi aspecte interesante despre Rezistența din timpul ocupației naziste din perioada 1939-1945.
Vizita de studiu efectuată de personalul școlii a constituit un prilej de a consolida relațiile de bună colaborare dintre academia cehă și Școala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna și de deschidere a noi oportunități de cooperare, sens în care partenerii cehi au fost invitați să participe la un schimb de experiență în cadrul instituției noastre în anul 2023.