Conferința „Drepturile omului și evoluția societății: Realități, Interpretări, Tendințe”

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a organizat în perioada 11 – 12 decembrie 2019 cea de-a V-a ediție a conferinței „Drepturile omului și evoluția societății: Realități, Interpretări, Tendințe”, eveniment care a inclus dezbateri pe tema „Libertatea credinței și conștiinței – Impacturi asupra respectării drepturilor omului aflat în detenție”.
Ediția de anul acesta a cuprins secțiunea de educație moral-religioasă, care s-a desfășurat pe data de 11 decembrie 2019 și secțiunea științifică, care s-a desfășurat pe data de 12 decembrie 2019.


În cadrul primei zile a conferinței au luat cuvântul părintele Valerian GRECU, părintele Mihai Andrei ALDEA, teologul Danion VASILE, care au abordat problematica dependențelor din perspectivă religioasă, dar și a involuției spirituale a societății de astăzi.
Cea de-a doua zi a conferinței a avut printre invitați pe doamna Alina GENTIMIR, lector doctor în cadrul Facultății de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, domnul Sorin AILENEI, manager public în cadrul Instituției Prefectului județului Bacău și pe domnul Florin SMARANDI, preot capelan, coordonatorul preoților din sistemul penitenciar românesc.
Au avut loc prezentări interactive, ce au avut ca obiectiv conștientizarea, din partea elevilor, a necesității identificării sistemului de valori propriu, punând, în același timp, accent pe importanța valorilor spirituale și pe menținerea reperelor morale și a umanismului, atât în plan personal, cât și în plan profesional.
Evenimentul s-a conturat a fi unul plin de conținut, de o mare importanță în formarea elevilor, care au înțeles că, pentru a ști cum să acționeze în plan profesional, ca viitori polițiști de penitenciare, trebuie să aibă un set de valori după care să se ghideze și care să îi reprezinte ca persoane.